miercuri , 26 iulie 2017
Primăria Petroşani nu mai vrea teleskiul Fundaţiei „Sfânta Maria”

Primăria Petroşani nu mai vrea teleskiul Fundaţiei „Sfânta Maria”

Primăria Municipiului Petroşani nu mai vrea să facă parteneriat, sub nicio formă, cu reprezentanţii Fundaţiei „Sfânta Maria” pentru teleskiul din Parâng. În ultimele sezoane, fundaţia a câştigat bani frumoşi din acest parteneriat economic.

Teleskiul care deserveşte Pârtia A din Parâng va fi funcţional doar dacă Fundaţia Sfânta Maria, care îl are în proprietate, îl va porni. Primăria Petroşani nu mai vrea niciun parteneriat pentru instalaţia de transport pe cablu, care i-a adus de altfel sezonul trecut o mulţime de critici din partea turiştilor după ce s-a mai defectat.

„În acest an nu mai închiriem teleskiul respectiv”, a declarat primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi.

Instalaţia de transport pe cablu a adus câştiguri frumoase în conturile celor de la Fundaţia „Sfânta Maria”. La finele lunii noiembrie 2014 Consiliul Local al Municipiului Petroşani a aprobat proiectul de hotărâre privind achitarea sumei de 2.500 de euro pe lună, timp de patru luni – adică exact cât ţine sezonul de iarnă – pentru închirierea teleskiului care deserveşte pârtia A din Parâng, cea mai populară de altfel, pentru că aici pot schia şi începătorii. Aşa cum precizam anterior, teleskiul se află în proprietatea Fundaţiei Sfânta Maria Valea Jiului, care a devenit în urmă cu 10 ani, şi acţionarul unic al societăţii de utilaj minier Gerom, continuatoarea UMIROM, care avea în proprietate instalaţia de transport pe cablu. La sfîrşitul lunii ianuarie am asistat, însă, al răsturnări de situaţie. Printr-o adresă remisă Primăriei Municipiului Petroşani, reprezentanţii Fundaţiei „Sfânta Maria” au anunţat că „pentru lunie februarie şi martie ale anului 2015 renunţă la dreptul contractual de a factura chiria lunară de 2.500 de euro”, aducându-şi aminte de „unul din scopurile pentru care a fost creată”, respectiv „întrajutorarea comunităţii locale din care face parte atât din punct de vedere economic, cât şi social”.

În aceste condiţii, teleskiul a fost luat în comodat, contract care îl înlocuieşte pe cel de închiriere, iar de la bugetul local s-au achitatat doar utilităţile, respectiv energia electrică facturată.

Carmen Cosman – PREDA

One comment

  1. Tibishor, facem pariu ca daca te suna dom’ general de la Bucuresti, sa inchiriezi de la “fratele” Serafica Calistru Relu (care ti-e si sef de partid, sic!), o dai iarasi la intors??
    Sau ti-e mai frica de DNA si DIICOT mai mult decat de superiorii de partid? Evident ca ti-a mai frica, te baga astia la zdup si pe tine, si trebuie sa iti creasca parintii tai, saracii, copiii.


Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0