joi , 23 februarie 2017
Straja. Educație nonformală pentru 15 adolescenți din Valea Jiului

Straja. Educație nonformală pentru 15 adolescenți din Valea Jiului

Adolescenții din Valea Jiului au experimentat ce înseamnă educația prin aventură în stațiunea montană Straja, participând la ateliere susținute de profesioniști din comunitatea locală.

Proiectul intitulat “Învață Outdoor” a avut loc în perioada 19 – 24 iulie și a fost finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului prin Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara, prin intermediul Fundației Noi Orizonturi și al Programului VIAȚA.

„Adolescenții cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani, selectați din 10 școli și licee din Valea Jiului (Petroșani, Lupeni și Uricani), au avut astfel șansa să facă mai multe cursuri – de frânghii, escaladă, orientare turistică – și drumeții și să participe la jocuri și concursuri bazate pe principii și valori ale cetățeniei active. Special pentru ei au fost organizate cinci ateliere pe tematici profesionale și de antreprenoriat social și cinci prezentări pe tematica – Valori, meserii și personalități din Valea Jiului”, a declarat Andrada Suciu, coordonator regional al Fundației „Noi Orizonturi”.

Cei 15 adolescenți au interacționat cu Cosmin Baboș, care le-a vorbit despre reciclarea selectivă și ingineria mediului; Emeric Chiuzan – despre cercetarea în domeniul exploziv, Gigi Pancu – despre profesia de ranger montan, Laurențiu Petreanu – despre Clubul Alpin Valea Jiului și Felipe Silva – despre antreprenoriat social, folosind drept exemplu Sala de escaladă „Fără Limite” din Lupeni. La finalul taberei, participanții au fost invitați să-și scrie impresiile despre experiența trăită, astfel încât informațiile noi să se sedimenteze mai bine.

Fundaţia „Noi Orizonturi” promovează modele de educaţie prin experienţă de calitate, care dezvoltă abilităţi de viaţă în rândul tinerilor, ca o strategie de dezvoltare durabilă a societăţii. Fundaţia Noi Orizonturi a creat două inovative programe de educaţie nonformală pentru tineri: Programul VIAŢA (o tabără de educaţie prin aventură în staţiunile Straja și Tușnad) şi Programul IMPACT (o reţea naţională de Cluburi de Iniţiativă Comunitară pentru Tineri).

Iulia BĂLUȘĂ


Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0