luni , 29 mai 2017
Dragă Victor-Viorel,

Dragă Victor-Viorel,

… m-am decis să-ţi scriu pe FACEBOOK pentru că observ că ţi-e mai la îndemână comunicarea aceasta.

M-am hotărât să-ţi prezint scuze publice penntru că mi-am permis, ani la rând, să nu văd onestitatea din activitatea ta. Aş putea să-ţi prezint scuze şi pentru că, acelaşi număr de ani, am spus că nu eşti om de echipă deşi insisţi să ne povesteşti că joci baschet cu băieţii. Poate erai mai potrivit pentru „o miuţă”. Tot cu băieţii.

dragă Victor – Viorel,

….. nu mi-eşti drag deloc, şi ti-am mai spus asta, dar nici nu găsesc o formulă de adresare potrivită demnităţii tale. Nu-mi pot permite să mă mint și singură.  În lumea ta probabil că minciuna este un mod de viaţă, iar oamenii sunt puțini, tot mai puțini. În zona noastră, a celor care încercăm să nu călcăm pe cadavrul României, cuvintele sunt sacre. Puterea cuvântului, dragă Victor – Viorel, ne loveşte în moalele capului. Nu ştiu dacă asta ţine de originile noastre de români, dar cu siguranţă are legătură cu mândria de a fi demn. Mna, tu cunoşti mândria de a fi român, noi o ştim pe aceea de a trăi în România curată. În România în care nu se negociază nici pe forinţi, nici pe ruble, nici pe euro, nici pe dolari şi nici pe franci elveţieni. În România leului care se munceşte pentru a rezista în captivitatea grădinii zoologice. Şi dă din colţ în colţ, pentru că îngrijitorii uită, de cele mai multe ori, să-l hrănească şi pe el. Ştii ce înseamnă asta?! Te cred că ţi-e greu să înţelegi. Te-ai trezit mult prea devreme cu „capul în nori” şi nu ai ştiut ce să faci cu el. Cu capul evident.

… dragă Victor-Viorel,

… noi ăştia care ne uităm în fiecare dimineaţă pe hartă de frică să nu se fi schimbat graniţele peste noapte suntem obişnuiţi cu solul, nu cu bolta. Adică, nu ne permitem să ne fugă pământul de sub picioare. Partea cu „sus e cerul” vă este vouă cunoscută, voi această generaţie de demnitari care nu înţelege nicicum că şi turma poate fi întoarsă de pe culme. Un cioban bun ştie ce câini să-şi aleagă în echipă. Şi, ştii tu, e o vorbă românească… e bine să nu laşi câinii prea mult să latre la lună. Nu eşti aşa tânăr, deci ar fi trebuit să fi deprins şi nişte practici din acestea româneşti. Că, deh, statul acesta a investit în tine. A investit am spus, că de învestit te-au învestit alţii care nu prea pricep cum e cu doina. Şi de-aia pe noi ne apucă jalea, iar ei ne arată valea. Puteam dacă ştiam de la început ce nevoi ai să devenim şi noi puţini chinezi. Puţină franceză rupeam şi noi. Cu arabii ne era un pic mai greu. Căldură mare, mon cher! Dar dacă trebuia să te salvăm de statul în genunchi am fi făcut şi asta. Oare ţie nu ţi-a spus preparatorul fizic că genunchii se macină dacă sunt suprasolicitaţi?! Nici preotul la biserică nu te ţine mult în genunchi, că ştie el, pesemne, că se duce rotula. Şi la noi la ortodocşi nu e cu covoraş. E cu sacrificiul acela dus in extremis. Jertfa. Deci ne tocam genunchii pentru tine numai să te salvezi ca om, ca român mândru.

Dragă Victor-Viorel,

…eu te înţeleg. Tu care ultimele 20 şi ceva de zile, le-am pierdut numărul, ai fost chinuit de durerea genunchilor, te-ai gândit să scapi poporul tău de suferinţă. Şi pentru asta, am înţeles eu din tot programul tău comportamental, că vorbele nu ţi le mai ascult, vrei să rămâi tu singurul român în genunchi. Sau pe genunchi. Fie şi aşa. Şi să scapi ţara din braţul încordat al Europei. Nu ne-ai spus exact unde vrei să ne duci. O fi un secret? O fi o surpriză? Mie nu-mi plac surprizele. Şi ştii de ce?! Treaba cu cadourile, ghici-ghicitoarea mea, îmi este cunoscută. Pe mine nu m-a adus barza, să ştii, m-a aruncat Moş Crăciun direct sub brad. Deci, te rog, ai grijă cum alegi pentru mine. Nu pot trăi de două ori aceeaşi experienţă. Ai înţeles sper. Nu vreau copy-paste! Aşa că te simţi în stare să negociezi tu în numele meu?! Aştept un mesaj de la tine. Preferabil pe FACEBOOK. Că aici văd că te simţi în largul tău, eşti activ. Şi nu soliciţi genunchiul. Apropo, fă cumva să nu ajungă şi România operată de vreun chirurg de peste Ocean. Eu zic că dacă nu faci faţă presiunii din timpul negocierilor să renunţi demn. Că altfel taie chirurgul şi nu se ştie ce tumoră mai găseşte.

E momentul tău, dragă Victor Viorel. Acum poţi demonstra că eşti mândru că eşti român.

Ramona ROŞULESCU

 

 

5 comments

  1. Manuiti cu indemanare cuvintele, i-ati spus spus clar, raspicat, frumos ceea ce si eu si cu siguranta multi concetateni simtim.

    Va multumesc si va felicit!

  2. din video rezulta ca: ponta l-a dat pe voiculescu. in 2009, pe mana lui base si asa base l-a premiat, punandu-l prim-ministru.

  3. el, ca si johannis, nu se identifica cu Romania si m-as mira sa se simta, macar cumva, Roman.

  4. NICI O ROBIE NU-I MAI RUSINOASA DECAT CEA DE BUNAVOIE !!!

  5. Bestial ! Bravo, Ramona !


Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0