A le spune copiilor ce gresesc este ceva necesar (cu nuante, desigur, ca sunt lucruri pe care le vad deja care nu sunt corecte sau lucruri care nu sunt importante si nu trebuie intotdeauna sa punctam i-urile). Nu putem sa-i felicitam pentru ceea ce fac bine si sa ascundem tot ce fac gresit, sau sa inchidem ochii, pentru ca riscam sa-i facem sa creada ca sunt capabili de orice si nu este pozitiv ca un copil sa creada ca tot ceea ce face este grozav, daca nu este cazul.
Adica, asa cum sarbatorim cand ei fac ceva care ne place sau le spunem ca suntem mandri, ar trebui sa vorbim cu ei atunci cand fac ceva ce nu ne place, fie ca este un comportament rau sau ceva ce ar putea face mai bine daca ar vrea. la. Este o chestiune delicata, desigur, pentru ca una este capacitatea unui copil si alta sunt asteptarile pe care le punem asupra lui: nu stie sa faca mai bine sau nu vrea sa faca mai bine? In plus, trebuie sa adaugi si motivatia: faci asa pentru ca nu stii sa o faci mai bine sau pentru ca nu intelegi de ce trebuie sa petreci timp facand asta?
Pe scurt, ceea ce vreau sa va transmit este ca noi, copiii, trebuie sa ne dam cu parerea atunci cand ne place ceva, dar si cand ne place ceva. Cat de mandri suntem cand ei fac ceva pozitiv si cum ne simtim cand ii vedem facand ceva mai putin pozitiv. Intotdeauna cu bun simt si, daca se poate, incercand sa genereze indoiala sau incercand sa-i faca sa se gandeasca: ce crezi ca ar fi putut simti acel copil cand i-ai facut asta? Crezi ca mi-a placut ca mi-ai vorbit asa? Va puteti gandi la o alta modalitate de a o face mai bine?
Parinti care vorbesc cu ei de parca ar fi inutil
Poate pentru ca se asteptau la mai mult de la ei (daca s-au asteptat la mult si copiii lor nu le indeplinesc cerintele), poate pentru ca nu vor sa repete aceleasi greseli pe care le-au facut (si vad in copiii lor o reflectare a cine au fost ei). si fac lucruri pe care parintii se chinuie sa-si sterga trecutul), poate pentru ca vad ca nu sunt asa cum erau (da, chiar erau capabili de multe, dar copiii lor nu merg atat de departe), exista parinti care isi lasa copiii stiu ca nu se conformeaza asteptarilor lor si, in loc sa trateze subiectul intr-un mod pozitiv, o fac intr-un mod derogatoriu.
Atat de dispretuitori, incat nu numai ca le spun copiilor ca nu sunt capabili sa faca lucruri, dar le spun si altora, chiar si in fata lor: „O, ai mei o sa vezi acum… nu va putea.”, Ce are de gand sa faca! Daca e neindemanatic ca naiba” sau „Fiul meu? Daca nu valoreaza nimic!”. Si daca deja ii este greu pentru tatal tau sa creada ca esti inutil, ii este si mai greu sa demonstreze asta verbalizand, nu doar spunandu-ti, ci si anuntand pe toata lumea.
Este imposibil ca asta sa fie pozitiv pentru un copil
Cu exceptia a ceea ce se poate intampla cu cei mai rezistenti copii, care sunt cei care reusesc sa treaca inainte chiar si atunci cand primesc suferinta si vorbe urate, lucrul cel mai normal si obisnuit este ca, inaintea unor astfel de parinti, un copil creste trist, descurajat si cu stima de sine scazuta, etajele , pentru ca este posibil ca, in fata unui discurs ca acesta, multi copii sa decida sa se joace si sa-si provoace tatal: „Crezi ca nu pot? Ei bine, iti arat ca am poate”, dar daca obiectivul nu este atins, caderea este si mai mare, pentru ca il reafirma pe tatal in gand: „nu numai ca nu esti capabil, dar pe deasupra il propui, il incerci si arati. eu ca nici nu poti sa faci asa”.
Nimeni nu este inutil!
Intotdeauna avem tendinta de a generaliza. Daca un copil nu face ceva bine, sau nu face mai multe lucruri bine, exista parinti care ii fac sa se simta invalidi, incapabili. Inseamna asta ca chiar sunt? Nu. Inseamna ca are dificultati in invatare, inseamna ca incearca sa-l faca sa faca lucruri pentru care nu este pregatit, inseamna ca nu i s-a vazut inca potentialul. „Nu stii sa faci nimic” este o afirmatie falsa. Bineinteles ca stie sa faca lucrurile! Cu siguranta multi si cu siguranta foarte bine, dar uneori nu sunt ceea ce parintii si-ar dori sa fie.
La fel, atunci cand ai o problema, cand ai o zi proasta, multi tind sa generalizeze si sa explice ca „viata mea e nasol”, „totul mi se intampla” etc. Tot ce se intampla in lume i se intampla cu adevarat unei singure persoane? Este cu adevarat negativ tot ceea ce se intampla cu o persoana? Nu, deloc, dar avem tendinta sa facem acea generalizare si sa cadem in eroarea de a ne lasa purtati de o problema si de a vopsi totul in negru, chiar si momentele fericite, din cauza unui eveniment care genereaza anxietate in acel moment. Solutia este sa incercam sa vedem lucrurile in perspectiva, sa ne departam putin de problema si, in mintea noastra, sa incercam sa izolam ceea ce ne chinuie astfel incat sa vedem ca sunt multe lucruri bune in viata noastra. „Nu, viata mea nu este o rahat, doar ca asta mi s-a intamplat astazi”.
Ei bine, la fel este si cu copiii: „Nu, fiul meu nu e inutil, doar ca nu se pricepe la asta”, si apoi incepem sa evaluam ce face, de ce o face (poate copilul nu nici macar nu vreau sa facem ceea ce spunem noi, ceea ce ar trebui sa faci si ca ar trebui sa faci bine), daca iti place, daca vrei sa o faci mai bine, daca nu-ti pasa, daca sunt alte lucruri care iti plac mai mult, daca va pot ajuta sa va imbunatatiti, daca doriti sa va ajut, daca este in regula sa spunem in public ce credem despre ei, daca le place sau nu, daca trebuie sa incetam sa incercam sa-i facem sa fie cine ne dorim sa fie si sa le permitem sa fie ei insisi.
Asa ca daca esti unul dintre acei parinti care vorbeste asa despre copiii lor, incearca sa intorci situatia pentru ca gandindu-te ca vei aprinde in copilul tau furia, cea care il va face sa dea totul pentru a se imbunatati, ce poti atinge este opusul, deoarece nici macar nu vrea sau intentioneaza sa incerce din nou, pentru a nu esua din nou si a nu primi o noua judecata negativa.
