Utilizarea unui ampermetru – întrebări frecvente

Ampermetrul este un instrument absolut necesar oricărui electrician, fie că este vorba despre unul amator sau unul profesionist. Cu ajutorul acestuia poate fi măsurată intensitatea curentului electric, deci poate face cunoscută forța cu care curentul electric se deplasează în conductori.

Este foarte important ca după înțelegerea modului în care funcționează acest dispozitiv să știi cum să îl utilizezi corect, astfel încât să profiți la maximum de utilitatea sa. Pentru aceasta, iată mai jos câteva aspecte utile, precum și câteva dintre cele mai frecvente întrebări referitoare la acesta. 

Cum poți măsura intensitatea curentului cu ajutorul unui ampermetru?

Ampermetrul îți permite colectarea datelor referitoare la fluxul pe care îl are curentul electric într-un circuit, respectiv cantitatea de amperi și mutarea unui anume circuit. Pentru a face acest lucru posibil, este nevoie de conectarea dispozitivului în serie, făcând astfel posibilă trecerea electricității prin el. Din momentul pornirii, ampermetrul trebuie calibrat – se selectează cea mai mare valoare care va fi ulterior ajustată, apoi se conectează cablurile la cutie, după care se scot sondele ținând cont de polaritatea curentului. 

Ce condiții trebuie să respecți atunci când utilizezi un ampermetru?

În momentul utilizării unui ampermetru, este nevoie de respectarea tuturor condițiilor prin care este menținută siguranța utilizatorului. Astfel, este indicată purtarea unor accesorii de protecție – mănuși, ochelari. 

O altă măsură absolut necesară este aceea a calibrării dispozitivului. Este indicat ca în momentul efectuării măsurătorilor, să alegi cea mai mare calibrare, ulterior având posibilitatea de a o reduce pentru obținerea unui rezultat precis. 

Care este utilitatea unui ampermetru în industria auto?

Utilitatea acestui dispozitiv de măsurare este una foarte mare în domeniul auto, deoarece orice mașină este echipată și cu elemente electronice, unul dintre acestea fiind bateria. În cazul în care mașina nu mai pornește, poți porni de la măsurarea amperajului bateriei, deoarece problema poate veni de aici. Pentru aceasta, identifică bateria mașinii, îndepărtează protecția acesteia, dacă există una, calibrează ampermetrul și conectează sondele la cele două terminale, selectează cea mai mare valoare, apoi ajusteaz-o încetul cu încetul, apoi poți compara valorile obținute cu cele care sunt indicate pe baterie sau în cartea acesteia, astfel încât să poți constata dacă diferența este semnificativă și este nevoie de înlocuirea bateriei.