Bebelusul tau: a unsprezecea luna de viata

Mai aveti atat de putin pana la implinirea primului an de viata. Tot ce a fost mai greu a trecut, insa asta nu inseamna ca nu vei mai avea parte de suprize si de acum incolo. Bebelusul tau deja poate spune cateva cuvinte, te poate intelege, merge de-a busilea, iar meniul i s-a diversificat destul de mult. Sa vedem insa cu ce ne mai poate suprinde cel mic in aceasta luna.

Deja cel mic a inceput sa umble prin toata casa, iar asta inseamna multe pericole pentru el, chiar daca inca nu le sesizezi. Inca de cand incepe sa merga prin casa, chiar daca momentan se deplaseaza de-a busilea, trebuie sa te gandesti la siguranta lui. In primul rand cumpara o poarta mobila pe care o poti instala orinde, si de care copilul tau sa nu treaca (o pui in fata iesirii, in fata baii sau a bucatariei). Fii atenta si la covoare care aluneca, prize neprotejate, colturile ascutite ale mobilierului, substante otravitoare, cabluri electrice, usi care se trantesc, alcool, hrana pentru animale sau medicamente care pot fi la indemana bebelusului. Bebelusul tau are nevoie doar de cateva clipe (in care ramane nesupravegheat) pentru a baga ceva otravitor in gura sau pentru a se rani.

Ai observat deja ca pe masura ce saptamanile trec, bebelusul tau mai invata cate un cuvant usor. Acum nu te astepta sa iti vorbeasca cate-n luna si-n stele, insa apreciaza-i efortul cand spune un cuvant nou. Pentru ca bebelusul tau sa invete si mai multe cuvinte, poti incerca cateva exercitii cu acesta: repeti un cuvant simplu de mai multe ori, pana il spune si bebelusul, ii arati un obiect (la fel cuvantul trebuie sa fie simplu) si il intrebi ce este, etc. La inceput este perfect normal sa nu intelegi nimic din ce zice bebelusul tau, deoarece dictia nu este punctul sau forte la aceasta varsta.

Bebelusului tau ii place din ce in ce mai mult sa se joace cu tine sau sa descopere lucruri si locuri noi, chiar daca la inceput va fi usor timid (este perfect normal sa se teama de necunoscut). Joaca-te cu el cat mai mult, ascunde-te dupa o usa si lasa-l sa te caute (insa fii in permanenta cu ochii pe el, deoarece nu e bine sa il lasi nesupravegheat).  La fel de mult ii va placea sa isi puna jucariile intr-o cutie mare, pentru ca mai apoi sa le scoata. In acest fel te-ar putea ajuta la curatenie, atunci cand are chef.

Din punct de vedere al alimentatiei, bebelusul tau trebuie sa se fi obisnuit pana acum cu diferite alimente, in diferite combinatii. Chiar daca celui mic nu i-au dat inca dintisorii, sau acum ii cresc cativa, este bine sa introduci in alimentatia lui si cateva alimente mai solide (un morcov fiert bine, nemaruntit sau biscuiti moi). Procesul de masticatie ajuta si la dezvoltarea limbajului, sunt de parere specialistii.