Fructele de sezon, benefice in post si in diete

Ciresele si capsunile au invadat pietele. Nici caisele nu se lasa mai prejos. Desi apar mai spre miezul verii, le gasim in cantitati mici si la un pret putin mai piperat. Fie ca esti la dieta, fie ca tii post, fructele verii iti vor asigura o mare parte din necesarul zilnic de vitamine si minerale.

Stim ca fructele si legumele sunt recomandate in fiecare zi daca incercam sa realizam o dieta care sa protejeze sanatatea si sa ne ajute sa aratam mai bine, totusi, in ce fel ne avantajeaza? Va aratam cele mai importante motive pentru care fructele si legumele nu ar trebui sa lipseasca din dieta zilnica.

Explozie de elemente nutritive

Nimic nu este exagerat atunci cand auzim cuvinte laudative cu privire la fructe. Iar fructele verii nu fac exceptie. Ciresele, capsunile, caisele sunt adevarate portii de sanatate de care nu trebuie sa ne privam organismul. Ciresele contin multe fibre, sunt bogate in potasiu si in vitaminele A si C. Capsunile contin vitamine (A, B1, B2, B6, C, E) si minerale (potasiu, mangan, fier, calciu, sulf, siliciu). Caisele sunt mai „pretioase” in acest moment. Daca le gasesti, consuma-le cu incredere. Ele au in compozitie vitaminele A, C, B1, B2 si minerale (fier, calciu, magneziu, fosfor).

Beneficiile fructelor verii

Fructele si legumele sunt o sursa de nutrienti valorosi asociati cu o mai buna sanatate dentara si orala, de exemplu: ofera calciu, potasiu, fibre, apa, magneziu si alti micronutrienti importanti.

O cura de fructe facuta in sezon ne va revitaliza organismul si va contribui la combaterea a numeroase afectiuni: – potasiul din cirese stimuleaza pozitiv activitatea inimii si a muschilor, de aceea cura de cirese este recomandata cardiacilor; – fibrele din cirese ajuta la o digestie mai buna; – capsunile contribuie la mentinerea echilibrului mineral; ele au actiune antiinflamatoare si antireumatica intrucat au in compozitie acid salicilic. – capsunile influenteaza functionarea normala a sistemului nervos si sunt indicate in combaterea asteniilor si insomniilor; – caisele controleaza digestia, lupta impotriva infectiilor si combat astenia si starile depresive.

Anul acesta, luna iunie nu este numai luna lui ciresar, ci si perioada postului Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Profita pe parcursul postului de cura cu fructe de vara. Nu vei iesi din post nici anemic, nici lipsit de putere. Iar pentru cei care urmeaza diete de slabit, cura de capsuni este mai indicata intrucat ele au un numar redus de calorii.

Sfatul specialistului: Dr. Luiza Pirvu, consultant in nutritie

„Fructele pot fi aliati in dietele de slabit, daca stim cum sa le integram in meniul zilnic. Se pot consuma ca gustari, intre mesele principale, ca atare sau sub forma de fresh. Capsunile au doar 40 de calorii/100 de grame, caisele 60 calorii/100 grame, iar ciresele 80 calorii/100 grame. De aceea se pot consuma crude, inclusiv in dietele de slabit, avand rolul de a contribui la aportul de carbohidrati.

Ce spun studiile?

– Sucul de cirese ajuta la ameliorarea durerilor musculare provocate de efortul fizic intens. Sucul trebuie consumat cu 7 zile inaintea unui efort, cate doua pahare pe zi. – Capsunile pot ajuta la prevenirea pierderii memoriei. Studii ale cercetatorilor din California sustin faptul ca boala Alzheimer ar putea fi prevenita prin consumul de capsuni.