Lumea jocurilor de noroc din Țara Soarelui Răsare a avut un traseu plin de suișuri și coborâșuri, cu momente în care gamblingul era văzut fie ca o amenințare, fie ca un divertisment acceptat pe furiș. Dacă te pasionează ideea de a înțelege cum s-au așezat lucrurile pe filiera istoriei, să știi că Japonia e un exemplu beton de evoluție și adaptare.
Îți spun de la început că discuția despre pariuri în Japonia se leagă de multe aspecte, de la obiceiurile străvechi, până la influența modernă a bandelor organizate. Dacă stai să faci o comparație cu felul în care pariezi tu astăzi, poate o să ți se pară că lucrurile n-au nicio legătură. Dar să știi că totul, la bază, se raportează la aceeași dorință de a simți un pic de adrenalină și de a da lovitura cu un bilet câștigător. Și apropo, unii jucători de la noi s-ar bucura să aibă oportunitatea de a-și încerca norocul la un casino depunere minima 10 lei, la fel cum japonezii odinioară își încercau șansa la jocuri de cărți artizanale. E interesant să vezi cum cultura și reglementările influențează fiecare generație de pariori, iar asta e valabil și în Japonia.
Cele mai întunecate timpuri
Imaginează-ți Japonia din perioada Edo (1603-1868). Ai avea un peisaj cu samurai care fac reguli stricte, iar fiecare greșeală se plătește cu capul sau cu onoarea. Gândește-te că acolo, orice abatere de la codul impus de stăpânire era văzută ca un afront. Pe de altă parte, oamenii de rând se mai destindeau după o zi de muncă grea cu un mic joc de noroc prin tavernele ascunse. Fii atent cum stă treaba: autoritățile nu vedeau cu ochi buni distracția asta, pentru că unii pierdeau tot ce aveau și începeau să facă măgării ca să-și recupereze paguba. Așa că se instituiseră tot felul de pedepse, de la mustrări publice până la exil sau chiar pedepse corporale. Îți dai seama cât de nașpa era să te prindă la așa ceva dacă nu aveai pile?
Totuși, când vrei adrenalină, când ai chef să pariezi, găsești mereu metode să te strecori. Japonezii și-au făcut locuri secrete unde se adunau, iar jocurile erau de toate felurile: cărți rudimentare, zaruri, eventual niște forme de pariuri pe lupte de cocoși sau competiții neoficiale. Dacă tu crezi că e complicat azi să te ferești de poliție când joci la negru, imaginează-ți că în acele vremuri, riscul era să-ți pierzi nu doar banii, ci și statutul social. De aia, se spune că unii intrau în gambling cu speranța să se îmbogățească repede, mai ales că un biet țăran nu avea multe șanse să urce pe scara socială. Pentru unii, norocul la pariuri era singurul bilet la o viață mai bună, deși cei mai mulți o dădeau de gard și se trezeau într-o situație mai rea decât la început.
Prima legalizare
Dacă tot vorbim despre cum a evoluat treaba, hai să sărim un pic în timp. Când Japonia a început să se deschidă către Occident, în perioada Meiji (1868-1912), lucrurile s-au schimbat la 180 de grade. Gândește-te că, brusc, japonezii au văzut cum se mișcă treaba pe la englezi, francezi și americani în privința pariurilor sportive. Ușor-ușor, guvernanții și-au dat seama că, în loc să interzică tot, mai bine fac bani din asta și pun niște reguli. Așa s-au legalizat anumite forme de gambling, cum ar fi pariurile pe curse de cai. Practic, dacă până atunci totul se făcea pe șest, statul a zis: „Băi, mai bine controlăm noi situația și strângem niște taxe, decât să lăsăm lumea să joace ilegal.”
Tu dacă erai pe vremea aia, sigur te-ar fi încercat tentația să bagi un pariu mic pe calul tău favorit, mai ales când vedeai că statul nu te mai ia la rost, ba chiar îți dă bon fiscal, ca să zic așa. E drept că nu era libertate totală, dar tot era un progres față de „întunecimea” de dinainte. În plus, statul era mulțumit că putea controla fluxul banilor și, indirect, activitățile nu chiar kosher care se dezvoltaseră în jurul jocurilor de noroc. Pentru că acolo unde ai pariu, ai și “pungași” care vor să tragă țeapă.
Nintendo
Acum, să nu crezi că Nintendo a început direct cu Super Mario și Zelda. Dacă te duci un pic înapoi în timp, o să vezi că Nintendo a început, de fapt, ca o companie care producea Hanafuda – niște cărți de joc tradiționale. Prin anii 1889, fondatorul Nintendo și-a dat seama că japonezilor le cam place să se joace, indiferent că e un joc de noroc sau de strategie. E ca și cum te prinde pe tine microbul ăla de a sta cu cărțile în mână și a face combinații, doar-doar iese ceva bun. N-a fost vorba de un pariu pe sume uriașe, dar cultura Hanafuda era puternic legată de ideea de miză, chiar dacă la început era un soi de hobby.
Îți imaginezi că, în timp, cărțile astea au prins la public și nu puțini erau cei care jucau pe bani serioși. Gândește-te: tu poate intri într-o cameră, te așezi la masa cu prietenii și începi să pariezi. Cam așa era și atunci, numai că jocurile de cărți japoneze aveau un farmec aparte și un set de reguli destul de diferit față de ce vezi azi la poker. Culorile, simbolurile și numele cărților reflectau cultura locală, iar oamenii erau super entuziasmați să se dueleze în strategii. Așa a prins Nintendo rădăcini și, ușor-ușor, a făcut pasul spre jocuri electronice, punând practic bazele unui imperiu de divertisment.
Yakuza
Când zici Yakuza, probabil te gândești la gangsteri cu tatuaje elaborate, la filme de acțiune și la tot felul de scene de mafie japoneză. Dar uite că și ăștia au jucat un rol important în istoria pariurilor din Japonia. Dacă tu intrai într-o sală de jocuri condusă de Yakuza, ai fi simțit imediat adrenalina. Erau reguli stricte, foarte mult respect, dar și teamă, pentru că orice încălcare a codului era pedepsită la sânge. Yakuza a controlat, o bună perioadă, jocurile de noroc ilegale și a oferit „protecție” caselor de pariu clandestine.
Îți imaginezi că, de multe ori, jucătorii preferau să plătească taxă de protecție ca să nu aibă probleme. Dacă erai un tip care știa să-și vadă de treabă, te lăsau în pace. Dacă îi supărai, riscai să-ți pierzi nu doar banii, ci și integritatea fizică. Totuși, unora le convenea sistemul ăsta, pentru că, paradoxal, Yakuza impunea niște limite și niște reguli. Nu vedeai scandaluri imense în sălile lor, tocmai pentru că oamenii erau conștienți de cine se ocupă de administrare. Mai mult, mafia japoneză s-a implicat și în alte afaceri, dar partea de gambling a rămas mereu o sursă importantă de venit pentru clanuri.
Concluzie
Te invit să tragi singur concluziile despre cum a evoluat cultura pariurilor în Japonia. Probabil că, dacă ai fi fost acolo în cele mai întunecate perioade, ți s-ar fi părut exagerat de riscant să joci ceva pe bani, mai ales când autoritățile îți suflau în ceafă sau când Yakuza își făcea de cap. În schimb, dacă ajungi astăzi prin marile orașe japoneze, o să vezi că lucrurile sunt mult mai relaxate în zonele special amenajate și că lumea și-a păstrat pofta de distracție, doar că e mai atentă la regulile impuse.
