Adrian Gărdean, un apropiat al turismului din Valea Jiului şi al fostului ministru Elena Udrea

Adrian Gardean

Adrian Gărdean este perceput în Valea Jiului drept unul dintre oamenii de afaceri grei, cu influenţe consolidate în aparatul de la centru, şi cu control asupra mai multor societăţi comerciale care derulează afaceri cu administraţiile locale în zona turistică.

În primăvara anului 2011, Adrian  Gărdean şi fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, au participat împreună la o întâlnire cu reprezentanţii administraţiei locale din Lupeni, printre aceştia regăsindu-se şi primarul Cornel Resmeriţă şi consilierii locali de la acea vreme. Întâlnirea a fost una neoficială şi a avut loc într-un restaurant din Lupeni ce aparţine unui alt investitor din zona Straja, Emil Părău.

Ulterior, la finele anului 2011, Primăria Lupeni a scos la licitaţie proiectul de dezvoltare a Staţiunii Straja. Contractul, în valoare de 152.909.216 lei, a fost adjudecat de asocierea SC Termogaz Company  SA Haţeg (în care este acţionar şi Miron Gărdean, fratele lui Adrian Gărdean), SC Acomin SA Cluj Napoca, SC Kranz Eurocenter SRL Piteşti.

Omul de afaceri Adrian Gărdean a fost prezent şi la inaugurarea telegondolei din Vulcan, inaugurarea realizată în prezenţa ministrului Turismului de atunci, Elena Udrea. Instalația de transport pe cablu din Vulcan a fost realizată de Acomin, societatea adjudecându-și, în 2009, licitația ”Modernizarea zonei turistice Pasul Vulcan, construire telegondolă între cotele 770m-1310m”, la valoarea de 32.964.438 lei.

Și tot Adrian Gărdean are legături și cu masivul Parâng unde se derulează un alt proiect turistic ce a primit finanțare doar pe mandatul Elenei Udrea în fruntea Ministerului Turismului. Cumnatul lui Adrian Gărdean, Sorin Avramescu (fost consilier local PDL), este cel care controlează Hotelul Rusu din Masivul Parâng, locație de lângă care pleacă noul telescaun pe care Primăria Petroșani (condusă de fostul democrat liberal Tiberiu Iacob Ridzi) l-a inaugurat la finele lui noiembrie 2014, lucrarea fiind finalizată cu bani împrumutați de administrația locală.

Studiul de fezabilitate pentru proiectul ”Dezvoltarea domeniului schiabil Parâng” a fost executat de Centrul Profesional de Proiectare și Cadastru (CPPC) Petroșani și a costat Primăria Petroșani aproximativ 6.000.000 de lei. CPPC este cel care a schițat traseul unui nou telescaun din Parâng cu punct de plecare de la Hotel Rusu și tot studiul de fezabilitate este cel care prevede că telegondola ce ar urma să lege municipiul Petroșani de Parâng să aibă o stație intermediară la Rusu.

Hotelul Rusu din Petroşani, amplasat la poalele Parângului, este controlat tot de Adrian Gărdean, prin cumnatul acestuia Sorin Avramescu, om de afaceri local care derulează şi o serie de activităţi la Complexul Energetic Hunedoara.

Termogaz Haţeg a ieşit, în februa­rie 2012, din topul celor 100 de datornici hunedoreni, după ce, la finele lunii ianuarie ocupa poziţia a 45-a a clasamentului, cu o datorie către bugetul de stat în valoare de 1.025.452 lei.

Termogaz este deţinută de mai mulţi asociaţi, printre care şi Miron Dorel Gărdean, fratele lui Adrian Gărdean, administrator la Aviaţia Utilitară Bucureşti, firmă care în 2008 a donat 400 de milioane de lei Partidului Democrat Liberal. Tot între acţionarii de la Termogaz se află şi Ioan Rusan, fratele lui Vasile Rusan, adjunctul şefului de la Direcţia Judeţeană de Finanţe Publice Hunedoara. La fel de rapid, în decurs de vreo două luni, şi-a plătit şi Adrian Gărdean datoriile către bugetul statului.