Inți, un locuitor al Văii Jiului, este cel care a descoperit nu de mult o superbă peșteră în munții Vâlcan, din județul Hunedoara, căreia i-a dat numele său. De atunci, peștera, bine ascunsă de privirile turiștilor, este explorată cu mare plăcere atât de amatori, cât și de speologi profesioniști.
Pentru a ajunge la ea, trebuie să mergem pe DN66A, până la Valea de Pești, facem la stânga spre motelul cu același nume, chiar pe marginea lacului de acumulare și ajungem cam în 5-7 minute cu mașina până la hotel. De acolo se continuă aproximativ 1.500 de metri pe drumul forestier, printr-un tunel de pădure de foioase. La un moment dat se deschide o pășune mare, pe care drumul forestier o străbate pe mijloc.
Chiar la intrarea deschiderii pe pășune putem parca mașinile și facem la stânga, pe jos, pe lângă un pârâiaș care de abia se vede și intrăm ușor în desișul pădurii. După circa 150 de metri, mergând prin pădure, se ajunge pe o potecă abia vizibilă și la o intrare în care de abia intră umerii unui om. Dacă nu ești atent, poți pierde foarte ușor intrarea în peșteră.
Acolo turistul iubitor de ”peștereală” se pregătește pentru aventură. Dar mai întâi se schimbă în salopete, pentru a nu se murdări.
Cum se bagă capul în acea intrare îngustă, apare o ușă metalică ce a fost montată de speologi pentru a proteja peștera. Se trece de ușă târâș, pe coate și genunchi, cam 10 metri, după care începe adevărata comoară speologică. Se deschide o sală mare, cu formațiuni pe care numai natira poate să le facă să ne minuneze, să ne încânte privirea. Aici găsești draperii parietale, stalagmite, stalactite, domuri, coloane, gururi, în diferite culori. Din punct de vedere tehnic nu necesită echipament (corzi, carabiniere, dispozitive de urcat și coborât), ci poate fi vizitată de oricine, cu condiția să ia pe cineva cunoscător care poate să-i ducă în siguranță spre măruntaiele pământului.
Despre această peșteră vorbesc și reprezentanții clubului de speologie Rhinolophus din Lupeni.
”Peștera lui Inți este o descoperire de dată relativ recentă, ea nefiind încă declarată la Institutul de Speologie Emil Racoviță și nici cartată integral. Situată în Valea de Pești, cavemamentul începe cu o intrare îngustă, închisă de Clubul Rhinolophus, după care urmează un sector de galerii frumos concreționate, caracteristica principală fiind albul imaculat al pereților. Urmează un rând de săli înalte, frumos concreționate: draperii mari, stalagmite de tip mamelon, discuri, stalagmite lumânare, domuri stalagmitice sunt doar câteva din frumusețile acestei porțiuni. De aici peștera continuă într-o parte spre activ, unde s-au găsit urme ale ursului de peșteră, și unde se găsesc calcare cu intruziuni de șisturi friabile. Peștera își pierde aici din frumusețe și se ajunge în final la un sifon care merită explorat. În cealaltă parte a peșterii urmează o zonă care se îngustează, iar în capătul acesteia se găsește, după un târâș istovitor, Sala Comorii, o săliță mică, ce a fost inundată și care prezintă frumoase urme de concreționare de tip geodă: un brâu de cristale de calcit, stalactite și stalgmite, microplanșee suspendate, o adevărată peșteră în miniatură. Aici nu pot intra mai mult de două persoane, iar aerul se termină destul de rapid, așa că vizitarea acestei sălițe este limitată”, arată reprezentanții clubului de speologie.
Un alt iubitor al peșterilor, Tudor, caracterizează peștera lui Inți ca fiind ”de o frumusețe rară și extrem de fragilă”, care a povestit pe blogul său despre experiența avută.
”Intrarea în peșteră este o gaură cât să intri de-a latul umerilor, undeva sub un bolovan, în pădure. Nu duce nici o potecă acolo, nu e nici un semn și nu e trecută pe nici o hartă. Peștera face parte din locurile subterane ascunse, pe care nu le poți găsi decât dacă mergi cu cineva care cunoaște locul. Speologii i-au zis peștera lui Inți, și au descoperit-o în 97. E un loc în care probabil nu au călcat mai mult de 50 de oameni, de o frumusețe rară și extrem de fragilă. Emoția de a intra într-un loc în care odată intrat nu mai știe nimeni de tine nu prea poate fi descrisă, ci trebuie trită. Trebuie să te târăști pe coate pentru a trece într-o galerie mai largă, după care trebuie să te târăști din nou, și de fiecare dată ai parte de o surpriză. După ce treci de lilieci și păianjenii văduva neagră de imediat după intrare și cobori pe scara putredă, începe frumosul”, povestește Tudor.
În zona Văii Jiului aşteaptă să fie descoperite zeci de peşteri, una mai frumoasă ca alta, fiecare povestind, prin formaţiunile pe care le posedă, despre războaiele duse în linişte de natură de-a lungul a milioane de ani.
