A Greater Yes: The Story of Amy Newhouse

Pentru cei carora destinul tragic al eroinei Kate Fitzgerald din drama „My sister’s keeper” a regizorului Nick Cassavetes le-a stors un fluviu de lacrimi, nu le recomand sa vizioneze pelicula „A greater yes: The story of Amy Newhouse”, insa justificarea nu rezida in faptul ca titlul mai sus mentionat ar avea aceeasi forta de a pedala pe coarda sensibila a spectatorului, ci in faptul ca nu aduce nimic inovator, nu trateaza in vreo maniera originala o problema fara indoiala grava cum este cancerul, dar atat de comuna la inceputul secolului al XXI-lea incat tema abordata nu contribuie decat la inducerea unei stari de depresie si anxietate.
Daca nu as fi citit ca adolescenta Amy Newhouse a trait cu adevarat in orasul Pampa din statul nord-american Texas, nu as fi crezut niciodata ca mintea regizorului debutant Bradley Dorsey si a scenaristului debutant Marshal Younger ar putea debita un asemenea personaj lipsit de credibilitate intrucat mie imi vine greu sa accept faptul ca o fata inteligenta de numai 16 ani, care este diagnosticata cu o forma avansata de cancer pulmonar si decide cu mult curaj sa treaca prin toate fazele chimioterapiei si interventiilor chirurgicale, careia privirea medicului curant ii comunica de fiecare data limpede ca lumina zilei ca sansele de supravietuire tind spre minus infinit, ar imbratisa atitudinea aceea ovina si docila (desi nu resemnata) si nu ar avea nici macar un singur moment in care sa se intrebe de ce i s-a intamplat tocmai ei aceasta nenorocire si de ce acel Dumnezeu in care crede cu toata taria nu ii asculta rugaciunile sau un moment in care spiritul ei sa se revolte si sa ridice pumnul spre cer. La urma urmei vorbim despre o pustoaica desteapta, curioasa, cu spirit de initiativa si de aventura, cu multiple planuri de viitor si cu incredere ca va reusi sa rastoarne muntii prin faptele ei marete, iar nu despre o calugarita cucernica si pioasa, care a renuntat de multa vreme la idealuri telurice.

Fara a avea vreun ghimpe impotriva religiei (ba chiar dimpotriva), am fost deranjata de penuria de idei a echipei de filmare, care a transformat credinta nefericitei Amy in pivotul in jurul caruia s-a invartit tot universul ei, cu toate ca putea la fel de bine sa aprofundeze idila cu loialul si plictisitorul Tyler, prietenia cu interesantul si deloc banalul coleg de scoala Jordan, care trecuse anterior pe la un centru pentru delincventi juvenili din pricina furtului unei masini, relatiile de familie cu parintii si cu cele doua surori sau subiectul calatoriei de tip misionar in Africa. Marturisesc ca o prefer pe talentata Sofia Vassilieva, care a scos excelent la capat rolul lui Kate din drama „My sister’s keeper” tocmai pentru ca nu s-a axat exclusiv pe lupta cu maladia necrutatoare de care suferea, ci a complicat actiunea printr-un proces civil in care a implicat-o pe mezina Anna cu scopul de a-si castiga pe o cale legala mai putin batatorita dreptul de a fi lasata sa moara, de a nu mai fi obligata sa suporte chinurile procedurilor medicale fara niciun rezultat palpabil, conferind totodata savoare si emotie povestii atat de triste prin consumarea iubirii damnate cu un alt pacient al spitalului si prin prezentarea detaliata a modului in care interactioneaza ea cu fiecare dintre componentii familiei Fitzgerald.

Evident ca Nick Cassavetes nu este Bradley Dorsey, iar Sofia Vassilieva nu este Anne Underwood, motiv pentru care si pretentiile noastre ar trebui sa se diminueze in raport direct proportional, insa continuu sa afirm ca nu inteleg rostul lansarii filmului „A greater yes: The story of Amy Newhouse” in acelasi an 2009 in care mult mai valorosul si aclamatul „My sister’s keeper” rupea inimile oricarei femei sensibile si storcea batiste prin salile de cinema atata vreme cat subiectul este identic, distributia subtire ca un fir de ata, iar interpretarile actorilor mediocre. Singurul care a mimat convingator sentimentul de suferinta a fost Mike Norris, interpretul tatalui lui Amy Newhouse, dar regizorul nu s-a straduit sa ii exploateze potentialul de teama sa nu strice „valoarea” peliculei cu vreo tenta lacrimogena. Sunt ironica desigur deoarece, nici daca depunea tot efortul din lume, nici daca era Alfred Nobel insusi, nu avea Bradley Dorsey vreo sansa reala de a dinamita filmul mai mult decat a facut-o deja.

In general, un muribund oscileaza intre doua atitudini diametral opuse: fie isi incruciseaza bratele si refuza din start sa treaca prin cosmarul unor tratamente medicale cu efecte secundare mai neplacute decat boala in sine, caz in care se resemneaza cu ideea sfarsitului implacabil, fie devine irascibil, rebel, ursuz si revoltat, autoizolandu-se intr-o lume distorsionata in care are impresia eronata ca toata lumea este sanatoasa si ii face in necaz. Jos palaria pentru o Amy Newhouse care a existat in realitate si a avut puterea interioara de a schimba in mod pozitiv destinele catorva persoane cu care a relationat, care nu a permis nici celui mai mic graunte de egoism sa ii intunece viziunea, care s-a daruit oamenilor si a primit in schimb iubire si generozitate, insa ca eroina de film reiterez afirmatia ca nu m-a convins deloc. Este prea altruista ca sa fie reala, in conditiile in care se accepta ideea ca nu exista perfectiune.

Faza cu buchetul de flori si felicitarea primite de catre parinti cu prilejul aniversarii casatoriei lor din partea decedatei Amy seamana izbitor cu micile cadouri si surprize pe care i le livra Gerard Butler lui Hilary Swank in filmul „P.S. I love you”, deci nu ma pot abtine sa nu cataloghez asa-zisa coincidenta drept un plagiat. La fel cum Anne Underwood si Bradley Dorsey ( caci regizorul ratat isi asuma si calitatea de actor principal ) se mai joaca fara succes in cateva scene de-a Mandy Moore si Shane West din „A walk to remember”.

Nota 4 din partea mea pentru acest film pe care, daca alegeti sa il vizionati, o faceti pe riscul vostru intrucat reprezinta un soi de „copie la indigo”, un soi de „copy / paste” dupa mai multe productii de succes din trecut, fara a dispune de atuurile si punctele forte ale acelora.

ARTICOLE SIMILAREDE LA ACELAȘI AUTOR