Faptul ca ai macar un frate sau o sora ți-a influențat intotdeauna evoluția ca om, felul in care reacționezi, uneori chiar și ceea ce simți in interiorul familiei și rolurile pe care ți le-ai acordat singur sau care ți-au fost date; in plus ai avut un factor in plus, fața de copiii singuri la parinți, care sa-ți modeleze personalitatea – ai avut intotdeauna pe cineva apropiat ca varsta cu care sa poți fi comparat in toate privințele. Psihologii spun ca asta se intampla cu un copil inca de la varsta de 3 ani.
Frații/surorile sunt pe rand sau in același timp cei cu care te joci, cu care te cerți, te bați, te impaci, cei care te protejeaza sau pe care ii vei proteja orice s-ar intampla, care te vor sfatui sau pe care ii vei sfatui, cu ei vei avea intotdeauna o prietenie pe care sa te bazezi pentru ca vor exista mereu in viața ta datorita legaturilor de familie, dar mai ales, ei vor fi primii oameni cu care vei intra in competiție, prima data pentru afecțiunea și atenția parinților, apoi pentru lucruri din ce in ce mai importante, mai ales in adolescența. Iți vom da aici cateva exemple. E corect totuși sa spunem cate ceva și despre cei care nu au frați, in primul rand, pentru ca apoi sa trecem la subiectul propriu-zis al articolului, care va sublinia totodata diferențele.
Copiii singuri la parinți
Cei singuri la parinți, numiți de psihologi și singletons, spre deosebire de cei care au frați sau surori, au potențialul de a deveni mai slabi, egoiști, chiar egocentriști (unii spun chiar narcisiști!), mai nesiguri pe forțele proprii și mai slab echipați pentru societate și de ce nu pentru o viața sociala sanatoasa, pentru ca lipsa competiției nu ii pune frecvent in situația de a fi obligați sa munceasca prea mult pentru atenție, sau pentru orice lucru de care au nevoie. Aici trebuie sa amintim ca parinții cu un singur copil tind sa-i dea acestuia tot ce vrea fara sa ii acorde ocazia sa-l obțina prin forțe proprii, ceea ce nu este un lucru tocmai util pentru copil, pe termen lung. Insa toate acestea nu sunt cu adevarat certitudini pentru ca exista mult mai mulți factori de luat in considerare, precum comportamentul parinților și capacitatea lor de a ințelege psihologia propriului copil și rolul lor modelator, precum și rolul altor rude apropiate ca varsta in viața copilului care pot ocupa acel spațiu ramas gol al fraților. Ne gandim aici la veri.
In adolescența insa toate acestea au fost depașite parțial, venind momentul ca fiecare sa ințelegem ce a facut situația noastra familiala din noi, și mai ales cum am reacționat noi la ea. Acum, trebuie sa știi ca din cauza presiunii de reușita pe care parinții ți-au insuflat-o probabil fara sa vrea sau sa conștientizeze, tu spre deosebire de cei singuri la parinți vei știi sa accepți mai greu un eșec și s-ar putea sa fii un perfecționist sau chiar sa nu ințelegi intr-o prima instanța ca daca greșești cand trebuie sa faci ceva la care parinții tai țin foarte mult, nu este nicio drama, pentru ca toți avem dreptul sa nu fim perfecți. Deci, fii bland cu tine insuți, greșelile sunt naturale, insa trebuie sa inveți ceva din ele. De asemenea ai putea sa nu accepți prea bine criticile, deci ai grija.
In caz ca te intrebai, exista și parți bune: s-ar putea sa ai rezultate mai bune la scoala, sa ai mai multa incredere in tine și mai mult auto-control, vei fi mai individualist și vei ține mai mult la a face lucrurile singur (de aceea parinții cu un singur copil sunt sfatuiți sa lase mai multa libertate și independența copilului lor, pentru ca are nevoie). Deoarece ai interacționat in copilarie mai mult cu adulții, cei capata ceva mai multa maturitate, de asemenea probabil vei invața sa apreciezi mai bine liniștea și momentele de singuratate de care ai nevoie sau vei gasi moduri de a petrece timp singur, spre exemplu lectura sau alte activitați educative sau sanatoase, ca sportul. Cu alte cuvinte, vei invața ca oamenii inteligenți nu se plictisesc niciodata in propria lor companie
