Un NU hotarat!

Categories CulturaPosted on
Pentru cei care au uitat sau pentru cei care nu aveau varsta sa auda, cu aceasta expresie ridicola ne impotriveam, inainte de 1989, capitalismului occidental, sumetindu-ne cu jalnica fala a celor care muncesc fara sa se imbogateasca. Mi-au venit in minte cuvintele „nemuritoare” ale lui Nicolae Ceausescu (sau ale poetilor lui) in timp ce asistam la licitatia din 20 ianuarie de la Monavissa.
Un NU hotarat! acelei socialiste echitati, prin care o initiativa exceptionala – prezentarea artei contemporane – se scufunda in cenusiu datorita unor tare mostenite de la cvasiraposata uniune de breasla, unde lozinca era – cum altfel! – toti pentru unul si unul pentru toti, ridicand la nivel de indatorire egalitatea promovarii si sustinerii.
Am mai scris si cu alte ocazii despre aceasta greseala care ii costa pe toti: pe organizatorii ale caror incasari sunt diminuate, pe cumparatorii care pleaca acasa cu mainile goale si, desigur, pe artistii pusi in aceeasi caciula, cei de nota 10 si cei care ar trebui sa repete anii de scoala, cei care vor ramane in istorie si cei care, daca vand o lucrare, au cu ce sa-si achite cotizatia, culorile, painea. Fara indoiala, nu sunt impotriva unui suport pentru acei lucratori cu pensula sau cu dalta care, dintr-o toana a destinului, nu sunt si nu vor fi artisti, desi au facut aceleasi studii si au transpirat la fel cu aceia alesi de Muze. Dar aceste actiuni caritabile sunt in sarcina organizatiilor filantropice si a fundatiilor.
Venim la licitatia de arta pentru a incerca sa dobandim valori certe, si nu reusite intamplatoare. Nu orice panza ori gips, orice acuarela sau desen poate intra intr-o licitatie pe considerentul ca se incadreaza in definatia unui obiect creat in scopul de a fi artistic. Dupa cum nici orice lucrarica, cu autor necunoscut, gasita printr-un pod sau pe sub o scara, mostenita de la rude si care nu are alta carte de vizita decat ochii rugatori ai deponentului si asigurarea lui ca este vorba despre o opera care bate suta de ani, trebuie sa fie prezentata in licitatie. Ar fi cazul ca organizatorii sa se trezeasca si sa revigoreze constructia acestei case de licitatii care se anunta ca profesionista 100%. Si pentru ca cine are defecte are si calitati, trebuie sa mentionez ca in catalogul licitatiei in curs un paragraf-oglinda pentru potentialul novator si capacitatea de intuitie a Casei ne aduce la cunostinta faptul ca in 2008 vom putea „viziona si achizitiona lucrari pe toata perioada anului, nu numai in cele 20 licitatii cu public.”
Printre cele mai valoroase piese licitate in aceasta sedinta s-a numarat si o medalie olimpica, emisa la Atena in 1896, la reluarea jocurilor olimpice interzise in 393 de imparatul roman Teodosiu.
Medalia a fost cumparata cu 2.000 lei. Si tot printre raritati s-a clasat si un aparat de filmat din anii ’20 impreuna cu doua filme de 8 mm din epoca. Din pacate, nimeni din sala nu si le-a dorit sau poate nu stia sa le foloseasca.