( Asa-mi spuneam:/ amintire e numai-a unui ceas/ care-a fost/ orice vis pentru mine) Lucian Blaga, Schimbarea zodiei( in vol. Nebanuitele trepte)
Cand Vinicius Tomescu atesta prin desele sale incursiuni in jaristea gandului, batand precum vechii pelerini la portile Cetatii Sfinte- ca sufletul se afla la punctul de comanda al imaginatiei, atunci el isi edifica propriul castel al certitudinilor. Creatia sa dezvaluie deopotriva o atitudine si un jurnal autobiografic in secvente, urmand o anume tehnica pasoliniana a serializarii imaginii.
Prin intermediul camerei, artistul isi implica privitorul intr-o cu totul alta calatorie la izvoarele acesteia; iar ea e redata, e povestita in mod alternant, amintind de maniera unui Fellini. Fotografia, cum sugestiv o numea un Gordon Craig in jurnalul sau e un dar al inimii. Tot astfel e si pentru autorul acestor veritabile arabescuri de sensibilitate. Exista in viziunea sa doua lucruri, doua entitati referentiale: prima, facand aluzie la memorie, vazuta ca un vast poligon experimental al trairilor( in sensul dat de un Cartier-Bresson sau Alfred Stieglitz prin anii 40).
Astfel, pentru Vinicius Tomescu fotografia devine un exercitiu de rememorare, o voce ce patrunde in cat mai multe incaperi ale firii, fara sa se transforme in pura fantasma sau joc al abstractiilor a la Ugo Valeri. Cea de-a doua are drept fundal puterea imaginii; una tipic rodiniana, cu ajutorul careia artistul isi contureaza personajele. Dar aceasta se intampla firesc, fara a le voala sau sufoca libertatea. Actuala sa personala deschisa in stil de cabaret new-york-ez in underground-ul galeriei Orizont-M, cu reflexe sonore a la MilesDavis releva un autentic melange inter-arte.
Lucrarile sale genereaza nebanuite spirale ale fanteziei, pastrandu-i nealterata substanta. In acest mod si elementele ce tin de algebra culorii, cat si cele exprimand temperamentul acestuia se-mbina in materia unei fine analize circulare, aproape exhaustive. Miscarea contrapunctica, dramatica pe alocuri a obiectivului releva neverosimile tensiuni si eruptii ale senzatiilor fapturilor captate ( v. acele lucrari influentate de arhitectura semnelor bejartiene).
Acea viziune in trepte a timpului face posibila participarea fiintei la propriul ei ciclu, antrenandu-i memoria. Pe de alta parte, imaginea e deopotriva gest acaparator, dar si mediator de stari; lumina danseaza auroral pe chipul personajelor. Nefiind imobil, sau ingradit, spatiul e cel ce provoaca reactia artistului, vitalizandu-i expresia. Autorul isi construieste cu tenacitate o alta mitologie, nesupusa unei singure zeitati. Eul sau se-ndreapta cu pasi masurati catre acel cantec vechi al timpului, catre intelegerea magica a resorturilor lumii. Creatiile lui formeaza un alt peisaj, unul in care se ivesc brandusi cu viata tarzie( simboluri in miscare surprinse pe retina intamplarilor filmate). E o altfel de inchipuire a portii misterelor, cea pe care autorul o lasa deschisa celuilalt. Privindu-i supletea stilului se poate spune ca lumea e aceeasi, doar sensul ei a ramas ascuns sub aceleasi lespezi de marmora ale indoielii.
La V.Tomescu fiinta e invadata de muguri si vise, nu de lacrimi. Destinul ei e animat de o forta vitala omniprezenta. Ea nu-i lasa acestuia amintiri devoratoare, ci puteri de-mblanzit timpul si cascadele sale…
