Denumirea de pretor la Roma a variat de-a lungul secolelor in functie de tipul de magistratura la care se referea. La inceput vedem ca anumiti magistrati care aveau functii deosebit de asemanatoare cu cele adoptate de consuli odata cu venirea Republicii erau numiti pretori. Dupa cum ne spun Cicero si Pliniu in scrierile lor, consulii Republicii in curs de dezvoltare au fost numiti pretori in anumite ocazii. De asemenea, mai aflam ca in timpul etapei Monarhiei Romane, acolo, la inceputul Orasului, un pretor era un general cu puteri speciale, ceva cu siguranta mai asemanator cu functia sa finala.
Dupa ce am spus toate cele de mai sus, in acest articol vom vorbi despre ceea ce intelegem universal astazi ca pretor roman , adica magistratura insarcinata cu administrarea justitiei la Roma si, in unele cazuri, cu guvernarea si punerea ordinii in provincii, precum si unul din randurile Cursus Honorum.
Origini si caracteristici
Initial, pretorii au fost generalii sefi ai armatei romane, desi in vremuri de relativ calm acestia actionau si ca interpreti ai legilor si sefii curtii. Cu toate acestea, rolul lor a evoluat de-a lungul secolelor pana cand au devenit figuri cu greutate politica.
Este foarte greu de inteles motivele pentru care aceasta magistratura a fost modificata intr-un mod atat de radical, intrucat autorii clasici nu explica in scrierile lor motivele sau evenimentele istorice care au dus la schimbare. Cu toate acestea, oamenii de stiinta moderni cred ca seria de conflicte care au avut loc la inceputul pana la mijlocul secolului al IV-lea i.Hr. a jucat un rol major. Acestea au fost conflictele de clasa dintre plebei si patricieni, incepand cu Conflictul Ordinelor de la inceputul acelui secol, stabilirea tribunilor plebei si culminand cu Lex Liciniae Sextiae in 367 i.Hr. c., lege care permitea plebeilor sa acceseze cea mai inalta si mai puternica magistratura din Republica si sa fie alesi consul -astfel doi plebei puteau ocupa simultan functia sau un plebeu si un patrician, dar nu doi patricieni simultan.
In perioada de timp mentionata mai sus, mai precis cu cativa ani inainte de promulgarea de atunci inevitabila Lex Liciniae Sextiae , magistratura pretorului a fost ridicata la un rol de putere politica si juridica mai mare, iar acest lucru s-a datorat in principal patricienii care cereau sa incerce sa-si pastreze puterea sociala si politica in fata atator schimbari sociale. Intr-adevar, pentru o scurta perioada de timp, magistratura Pretoriului a fost deschisa doar cetatenilor patricieni. Avand in vedere acest lucru, putem vedea clar intentiile patricienilor din spatele acestei manevre politice, prin pretor au incercat sa instaleze un al treilea consul pentru a inclina din nou balanta puterii in favoarea lor.-retineti ca consulii erau cei mai puternici oficiali din Roma, erau alesi in perechi pentru a guverna timp de un an si aveau drept de veto precum si imperiul (puterea de comanda)- .
Pretura se deschide catre plebei
Totusi, cele de mai sus ar dura putin, iar in anul 337 a. C. pretura este deschisa si plebeilor datorita presiunilor impuse de acestia. Dupa aceasta, functia pretorului a fost definita in ceea ce intelegem acum ca pretor, nu un „al treilea consul” , ci un magistrat puternic insarcinat cu infaptuirea justitiei si, in perioadele de criza, sa conduca provinciile rebele si sa indeplineasca anumite functii. de comanda militara.
Odata cu aceasta schimbare, functiile de administrare a justitiei sunt transferate de la consuli la pretori, eficientizandu-se astfel conducerea guvernului roman si scutindu-se functiile consulilor intr-o perioada in care dimensiunea Republicii se extindea considerabil – datorita acestui fapt. este ca consulii erau numiti si Iudices, judecatori, in zorii Republicii .
Pentru anul 242 a. C., desi mai multe surse indica faptul ca acest lucru se intampla foarte posibil in anul 246 a. C., se introduce un al doilea pretor. Mai tarziu, odata cu cresterea teritoriilor cucerite si anexarea provinciilor, ar fi necesari mai multi pretori, asa cum vom vedea mai tarziu in acelasi articol.
Alegere si privilegii
Pretorii erau alesi dupa ce consulii erau alesi de catre Comicio Centurido – in latina: Comitia Centuriata, apartinand unui sistem de adunari de vot care impartea oamenii pe clasa, varsta si bani. Centuriata fiind cea mai puternica- . Varsta necesara unui pretor pentru a ocupa functia era de 40 de ani, o astfel de masura fiind stabilita de Lex Vibia Annalis. Deja in vremurile imperiale, cerinta necesara de varsta este redusa la 30 de ani. Odata cu definitia Cursus Honorum a devenit necesar mai intai sa fi oficiat ca edil inainte de a putea fi ales pretor.
Beneficiile accesului la pretoria erau substantiale si dezirabile de fiecare roman in cautarea unei cariere politice stralucitoare. In primul rand, prestigiul obtinut si completarea necesara la Cursus Honorum au fost unul dintre principalele motive pentru care aspirantii la sferele inalte ale guvernului roman au luptat pentru aceasta functie.
Era normal ca un pretor la sfarsitul mandatului sa se adreseze unei provincii ca domnitor cu titlul de Propraetor sau Proconsul. Distinctia sociala la prima vedere a fost notabila, intrucat i s-a permis sa poarte toga praetexta, semnaland astfel statutul sau de magistrat in fata societatii. Nu numai in podoabe si decoratiuni un pretor se bucura de distinctii, dar si siguranta lui personala era sporita prin insotirea de doi lictori. O astfel de escorta s-a datorat faptului ca pretorii erau tinta prin excelenta a agitatorilor si a oamenilor resentimente sau jigniti de un esec (si, in mai multe randuri, a unor oameni care fusesera cu adevarat subjugati).
Prada de asediu
De asemenea, stim ca nu era neobisnuit ca atunci cand un pretor oficia ca comandant al trupelor, el sa administreze si prada asediului. Cu toate acestea, de multe ori lunile lungi de asteptare pentru un asediu reusit au dus, intre timp, la o schimbare a pretorilor. Intr-un astfel de caz, prada a fost impartita intre cele care intrau si cele care ieseau. Polibiu din Megalopolis, in lucrarea sa marinima Istoria universala sub Republica Romana , mai precis in primul volum, ne ofera o relatare vie a uneia dintre aceste situatii:
Midionienii erau deja intr-o stare deplorabila si se asteptau zi de zi sa se predea, cand fostul pretor, vazand ca se apropie vremea alegerilor si numirea altuia fiind fortata, vorbind cu etolieni, le-a spus ca El a spus: Presupunand ca el suferise neplacerile si primejdiile asediului, era de asemenea rezonabil ca, odata cucerirea orasului, sa i se incredinteze administrarea prada si inregistrarea armelor. Unii, in principal cei care aspirau la aceeasi pozitie, s-au opus cererii si au indemnat trupele sa nu-si dea votul inainte de vreme, ci sa lase nehotarat pentru cine voia averea sa dispenseze aceasta glorie. Au ajuns in cele din urma la un acord ca noul pretor care a luat orasul sa imparta cu predecesorul sau administrarea prada si inregistrarea armelor.
Sarcinile pretorilor romani
Daca luam in considerare semnificatia etimologica a cuvantului pretor „omul care merge inaintea celorlalti” putem intelege ca desemnarea sa era direct legata de Legea si Justitia insasi – desi, foarte posibil, se refera mai mult la sarcinile sale de generali decat la cele ale judecatorilor . Pretorul era responsabil de administrarea justitiei, asigurandu-se ca toate legile romane erau respectate si indeplinite.
Guvernare
De asemenea, posedau imperiul (Imperium, adica puterea de comanda) cand consulii nu se aflau la Roma, de fapt pretorii erau numiti uneori collega consulibus (colegii consulului) . Ei au ramas insa in marja instructiunilor lasate de consul, respectandu-si puterea mai presus de toate, intrucat ei erau adevaratii conducatori, iar pretorul era doar un inlocuitor sau asistent.
In primele zile, pretorul trebuia sa guverneze sub Edicta -edictum- , adica un edict cu indrumarile propuse, in prealabil, prin care se va descurca in functie. Cu siguranta acest obicei a dat mai multa claritate si coerenta mandatului sau. I-a ajutat si alegerea, intrucat, in mod logic, Comitetul ar alege pretorul cel mai potrivit cu nevoile predominante ale momentului in cauza.
Provinciile consulare
Cand un pretor era trimis sa guverneze o provincie, el era numit provincie consulara , iar puterea sa era similara, in general, cu puterea pe care o avea un consul in capitala, limitata doar la provincia in cauza. Acest lucru a fost in mare parte in teritorii care erau ostile sau au oferit o rezistenta puternica asimilatiei romane.
Conducatori militari
Desi functiile legale ale consulilor au fost transferate pretorilor, consulii au continuat sa fie conducatorii absoluti ai armatei. Cu toate acestea, pretorii indeplineau functii de inalta putere militara. De exemplu, daca situatia o impunea, puteau conduce legiuni intregi, in general in rezerva, pentru a veni in ajutorul armatei principale a consulilor in situatii de criza.
Pretorul pelerin si pretorul urban
Dupa cum am mentionat in sectiunea anterioara, in anul 242 a. C. -sau foarte posibil 246- este introdus un al doilea pretor si are loc o restructurare importanta in respectiva magistratura. Acest nou pretor a fost redenumit Praetor peregrinus si sarcina lui era sa faca dreptate in disputele dintre peregrini – adica straini sau calatori – sau intre peregrini si cetatenii romani. Acest nou pretor putea, de asemenea, sa paraseasca orasul si sa calatoreasca prin Italia atunci cand o problema majora o impunea.
Pretorul originar, adica cel care a fost anterior acolo, a devenit cunoscut drept Praetor urbanus -Praetor urbis- ramanand fix la Roma si fiind cu siguranta seful acestei magistraturi pentru administrarea justitiei. Dupa cum indica si numele, era direct legata de oras, motiv pentru care nu putea lipsi din el mai mult de 10 zile. Cel urban era foarte important la nivel politic, din moment ce era insarcinat cu prezidarea instantelor speciale care urmau sa judece guvernantii in cazuri de coruptie sau tradare.
Ambii pretori aveau Jurisdictio -puteau administra Justitia si Jus Edicendi care era puterea care le permitea sa creeze edicte. Datorita acestor puteri, pretorii au reusit sa eficientizeze si sa imbunatateasca considerabil guvernul roman, motiv pentru care noi pretori urmau sa fie adaugati in curand la magistratura. Vezi sectiunea: Cantitatea si numarul de pretori din acelasi articol.
Judecatorii si investigarea infractiunilor
Atunci cand se confruntau cu o crima, nu pretorul insusi a investigat faptele crimei sau a litigiului, ci a numit unul sau mai multi Judex (judecatori la plural) care sa se ocupe de aceasta sarcina urmand instructiunile oferite de pretor cu anterioritate. Cand cauza in cauza o impunea, intrucat era de importanta sau de nevoie urgenta, se dadea un Interdictum, adica pretorul insusi era insarcinat sa prezideze cauza.
Jocurile Apollo
Printre sarcinile sale se numara si sa poarte Ludi Apollinares -Ritual instituit dupa cel de-al Doilea Razboi Punic unde se cauta favoarea si protectia zeului Apollo oferindu-i sacrificii si ceremonii- . Pentru a indeplini aceasta sarcina, pretorul urban a primit de la stat o suma de bani, pe care trebuia sa o gestioneze si sa o investeasca pentru a se asigura ca Ludi Apollinares se desfasoara cu succes.
Alte functii
In mai multe ocazii -desi nu la inceputurile sale, ci mai degraba cand numarul pretorilor era mare- unii au avut de a face cu sarcini extraordinare, cum ar fi inspectia cheltuirii resurselor.
Pretori in timpul Imperiului Roman
Asa cum sa intamplat cu un numar mare de magistraturi republicane, prestigiul si puterea pretoriei, precum si sarcinile sale, s-au diminuat in epoca imperiala. Treptat, puterea lui scade pana in punctul in care in Imperiul tarziu exista un singur pretor si functia lui era pur si simplu sa se ocupe de oferirea jocurilor.
Vedem la propriu cum una dintre cele mai importante magistraturi ale epocii republicane ajunge sa aiba o importanta mai mica decat cea a unui primar. Acest lucru este contrastat daca observam ca initial, sub Augustus, sarcinile judecatoresti ale edililor au fost transferate pretorilor.
Cu toate acestea, in timpul imperiului, multi pretori au continuat sa oficieze ca comandanti si generali ai trupelor. Un exemplu in acest sens il vedem in timpul Razboaielor Marcomanice, un conflict in care Titus Furius Victorinus a comandat o armata de urgenta formata din marinari cand germanii au invadat nordul Italiei.
Cantitatea si numarul de pretori
In 242 i.Hr. Magistraturii i se adauga un al doilea pretor, pretorul pelerin (vezi sectiunea despre pretorul pelerin si pretorul urban din acelasi articol pentru o descriere detaliata a sarcinilor lor). Adaugarea mentionata nu a fost un eveniment izolat, iar numarul pretorilor va creste odata cu Roma. In anul 227 a. C. doi noi pretori se adauga celor existenti ridicand numarul la patru . Avand in vedere necesitatea unui control institutional mai mare in anexarile teritoriale importante, acesti noi membri ai sistemului judiciar raman responsabili pentru administrarea provinciilor Sicilia si Sardinia.
Doi noi pretori sunt adaugati in 197 i.Hr. pentru a administra cele mai importante doua regiuni din Hispania. Vedem din nou o crestere in plina criza de la sfarsitul Republicii si, ca in orice criza, excesele devin evidente. Adaugarea pretorilor devine o rutina, asigurandu-se astfel ca cresterea acestor magistrati are loc ca un factor constant. Remarcam ca Sula creste numarul pretorilor la opt. Dintre care doi aveau sa ramana la Roma ca pretori urbani, iar restul erau dedicati calatoriei prin teritoriile romane rezolvand circumstante importante ca pretori pelerini. Iulius Caesar mareste acest numar la zece, apoi paisprezece si in cele din urma saisprezece.
In Imperiu, numarul pretorilor a fluctuat intre zece si optsprezece. In perioada tarzie a Imperiului, dupa cum am citit, numarul este redus drastic la un singur pretor cu obligatii religioase reduse.
