Futurismul a fost o miscare culturala si artistica a secolului XX. Cu toate ca un prim manifest al miscarii futuriste poate fi considerat eseul compozitorului italian Ferruccio Busoni, “Entwurf einer neuen A„sthetik der Tonkunst” (Schita unuei noi estetici a muzicii), adevarata nastere a futurismului a insemnat “Manifestul Futurimului” al lui Tommaso Marinetti din 1909. Manifestul lui Marinetti formula o noua conceptie despre arta, pictura, poezie, teatru, muzica si chiar gastronomie. Conceptele sale insumau o serie de idei mai vechi, mai ales idei politice si artistice traditionale. Futuristii aveau o pasiune pentru viteza, tehnologie si violenta. Avionul, automobilul si orasul industrial erau preferatele futuristilor, care salutau in manifestul lor triumful omului asupra naturii.
Inceputul secolului XX a gasit o Italie ciuntita si deposedata de teritorii: regiuni de la granita erau in posesia Yugoslaviei si Austriei. “Risorgimeto“-ul Italiei, unificarea si eliberarea din 1866 parea deja un vis frumos si uitat… Teritoriile disputate, locuite predominant de italieni, erau Trentino, Trieste, Istria, Fiume, parte din Dalmatia si purtau denumirea generica de “Italia Irredenta“, Italia nerevendicata, de unde a luat nastere curentul iredentist italian.
Eliberarea Italiei “irredenta” a fost principalul motiv pentru intrarea in primul razboi mondial a Italiei. Tratatul de la Londra din 1915 a promis Italiei regiunea Fiume si o partea a Dalmatiei daca aceasta intra in razboi alaturi de Aliati. Insa la conferinta de pace de la Paris, de dupa razboi, aceasta hotarare nu a mai fost luata in calcul. Presedintele american Wilson se afla in pragul unei crize diplomatice in conditiile in care Italia revendica litoralul dalamtian si portul Fiume. Tratatul de la Versailles din 1919 a rezolvat partial cererile iredentistilor.
Gabriele D’Annunzio (foto), poet, romancier, dramaturg si soldat s-a nascut in Pescara in 1863. S-a mutat la Roma in 1881 si si-a inceput cariera literara. S-a mutat mai apoi in Franta, in 1910, dar s-a intors in Italia unde a devenit un sustinator fervent al intrarii Italiei in razboi alaturi de Antanta. Dupa intrarea in razboi, D’Annunzio a devenit infanterist in armata italiana, mai apoi marinar si aviator. Misiunile sale cutezatoare din Trieste, Pola si mai ales zborul sau deasupra Vienei din 1918 pentru a raspandi manifeste l-au consacrat ca o legenda…
In septembrie 1919, dupa primul razboi mondial, Gabriele D’Annunzio a condus o expeditie in Dalmatia, ocupand portul Fiume, unde a infiintat un stat independent, separat de Italia si de restul Europei, pana in 1920, numit Reggenza Italiana del Carnaro. Trupele sale, desprinse din armata regulata italiana, se numeau legionari si purtau o uniforma formata dintr-o camasa neagra, care a devenit mai apoi uniforma fascistilor. Multi din legionarii lui daE™Annunzio faceau parte din gruparea stangista “Fasci di Combattimento“, multi din ei fiind fosti membri ai brigazilor de soc Arditi, folosite in primul razboi mondial pe post de trupe de comando.
In armata lui D’Annunzio era simtita puternic si prezenta militantilor futuristi, condusi de Marinetti, prezent in persoana in Fiume. Cand acesta a fost expulzat din Fiume pentru grave abateri in postul sau de comanda, Mino Somezi si Mario Carli, alti doi futuristi de seama, i-au luat locul in Fiume.
D’Annunzio, unul din putinii scriitori agreati de catre Mussolini, a fost unul din precursorii fascismului si un sustinator al fututrismului, fara a fi insa un reprezentant al curentului. Mussolini l-a si numit presedinte al Academiei Regale Italiene, insa daE™Annunzio a murit inainte de a apuca sa-si ocupe postul.
Orasul Fiume face azi parte din Croatia si poarta denumirea de Rijeka. Fiume a apartinut Italiei doar intre 1924 si 1947, fiind primul oras-stat fascist (sau futurist) din lume.
Manifestul arhitecturii futuriste
Antonio SantaE™Elia (30 aprilie 1888 – 10 octombrie 1916) a fost un arhitect italian. S-a nascut in orasul lombard Como. De profesie constructor, acesta si-a deschis un birou de proiectare in Milano in 1912 si a devenit un membru al miscarii Futuriste. Intre 1912 si 1914, influentat de orasele moderne si industrializate din SUA si de arhitectii vienezi Otto Wagner si Adolf Loos, a inceput sa creeze o serie de schite denumite Citta Nuova (Noul Oras) care a devenit simbolul unei noi epoci. Multe dintre aceste schite au fost expuse prima data in cadrul expozitiei Nuove Tendenze, in iunie 1914, la galeria “Famiglia Artistica”. Astazi, majoritatea schitelor pot fi vazute la Villa Olmo, un orasel de langa Como.
Manifestul sau “Arhitectura Futurista” a fost publicat in august 1914. In acesta lucrare, autorul sustinea ca “valoarea decorativa a arhitecturii futuriste consta exclusiv in dispunerea originala a materialelor primare sau violent colorate”. Constructiile masive si eroice definesc astfel expresionismul sau industrial.
Viziunea arhitectului italian era un oras al viitorului foarte industrializat si mecanizat, privit ca o retea vasta de cladiri si structuri interconectate, un univers pur urban, insa viu si dinamic. Zgarie-norii realizati monolitic erau intruchiparea tehnologiei si a maretiei stiintei industriale.
SantaE™Elia, un futurist prin definitie, deci si un socialist cu tendinte patriotice, se inroleaza in armata italiana in 1915. Moare in lupta, in octombrie 1916. Majoritatea schitelor sale nu au fost concretizate in constructii propriu-zise, insa viziunea sa a influentat multi arhitecti si designeri.
Fragmente din Manifestului arhitecturii futuriste al lui Antonio SantaE™Elia
Nu a existat arhitectura inainte de anul 1700. O mixtura tampa a elementelor stilistice variate e folosita sa mascheze scheletii caselor moderne: aceasta e arhitectura moderna. Noua frumusete a cimentului si a otelului e profanata de supraimpusa moda a decoratiilor si a incrustatiilor, o moda care nu poate fi justificata nici de necesitatea constructiva si nici de “gustul” cu origini in constructiile egiptene, indiene si bizantine si in acea inflorire idioata de stupiditate si impotenta numita neoclasicism.
Aceasta prostitutie arhitectonica e binevenita in Italia si ineptiile straine trec indata drept inventii talentate si arhitectura “de ultima ora”. Tinerii arhitecti italieni (cei care isi hranesc originalitatea din jurnale de arta clandestine si complusive) dau dovada talentului lor in noile cartiere italiene, unde o salata hilara de coloane ogivale, copertine in stilul secolului al XVII-lea, arcuri gotice, pilastre egiptene, suluri rococo, heruvimi din secolul al XV-lea si cariatide umflate trec cat mai serios cu putinta drept contsructii monumentale.
Aparitia si reaparitia caleidoscopica a formelor, inmultirea masinariilor, cresterea zilnica a nevoilor din cauza noii viteze necesare comunicarii, a concentrarii populatiei, a nevoii crescute a igienei, si altor sute de fenomene a noii vieti moderne, nu le sugereaza nimic acestor arhitecti autoeducati. Ei respecta cu perseverenta regulile lui Vitruvius, Vignola si Sansovino pe langa toate ideile culese de prin fituicile de arhitectura din Germania ce le cad in mana. Folosindu-se de toate acestea, continua sa lase urma imbecilitatii in orasele noastre, care ar trebui sa fie proiectia imediata a identitatii noastre.
Asadar aceasta arta expresiva si sintetica a devenit in mainile lor un exercitiu stilistic fara continut, un joc de formule aplicate gresit pentru a masca stilul traditionalist de caramizi si piatra intr-un fals stil modern. De parca noi, care suntem acumulatorii si generatorii miscarii, cu toate membrele noastre mecanice adaugate, cu toata galagia si viteza vietii, am putea trai in niste cladiri construite pentru oamenii de acum patru secole.
Aceasta este imbecilitatea suprema a arhitecturii moderne, perpetuata de complicitatea academiilor, unde tinerii sunt fortati sa copieze onanistic modelele clasice in loc sa fie lasati sa-si dea frau liber mintii in cautare de noi frontiere si solutii la noua si presanta problema: orasul si casa viitorului. Casa si orasul ne apartin atat spiritual cat si material; in ele tumultul nostru poate racni fara a parea de un anacronism grotesc.
Problema pusa in arhitectura futurista nu este una de rearanjare lineara. Nu este problema gasirii de noi mulaje sau rame pentru ferestre si usi, nu e problema inlocuirii coloanelor, a pilastrilor cu cariatide. Nici nu e vorba de a lasa o fatada in rosu, ori a o tencui, ori a orna-o cu piatra determinand astfel difernete formale intre vechile si noile cladiri. Este o chestiune de gasire a cresterii sanatoase a casei viitorului, sau a construirii sale cu toate resursele tehnice si stiintifice ale momentului, satisfacand toate cerintele obiceiurilor si cele ale spiritului nostru, calcand in piciaore tot ceea ce este grotesc si antitetic (traditie, stil, estetica, proportii), determinand noi forme, noi linii, o noua armonie a profilelor si volumelor, o arhitectura a carei ratiune de a exista poate fi gasita exlusiv in conditia unica a vietii moderne si in corespondenta acesteia cu valorile sensibilitatii noastre estetice. Aceasta arhitectura nu poate fi subiectul unei legi a continuitatii istorice. Trebuie sa fie noua, asa cum starea noastra de spirit este una noua. Trebuie folosite podurile si subsolurile; importanta fatadelor trebuie diminuata; problemele legate de gust trebuie transplantate din domeniul finisarilor prostesti si extravagante in domeniul cladirilor curajoase si masive, o dispunere de planuri la scara mare. Sa terminam cu monumentalul, sepulcralul si comemorativul. Sa rasturnam monumentele si arcadele, sa inundam strazile si pietele, sa ridicam nivelul orasului.
Combat si dispretuiesc:
Toata pseudo-arhitectura avangardista, fie ca este austriaca, germana, ungureasca sau americana.
Toata arhitectura clasica, solemna, hieratica, scenografica, decorativa, monumentala, draguta si multumitoare.
Imbalsamarea, reconstructia si reproducerea monumentelor si palatelor antice.
Liniile perpendiculare si orizontale, formele cubice si piramidale care sunt statice, solemne, agresive si absolut exluse de noua noastra sensibilitate.
Utilizarea materialelor masive, voluminoase, durabile si costisitoare.
si declar:
Ca arhitectura futurista este arhitectura calculelor, a simplicitatii; arhitectura betonului armat, a otelului, a cartonului, a fibrei textile si a inlocuitorilor lemnului, a caramizii, care asigura maximum de elasticitate si luminozitate.
Ca arhitectura futurista nu este din aceasta cauza o combinatie de utilitate si practica, ci ramane ARTA‚, sinteza si expresie.
Ca liniile oblice si eliptice sunt dinamice si prin simpla lor natura detin o putere emotiva de o mie de ori mai mare decat liniile perpendiculare si orizontale si ca nu poate exista o arhitectura integrala si dinamica fara aceste linii.
Ca decoratia este absurda, ca element supraimpus arhitecturii si ca valoare decorativa a futurismului depinde exclusiv de utilizarea originala a materialelor crude sau violent colorate.
Ca, asa cum anticii se inspirau din elementele naturii, noi – care suntem material si spiritual artificiali – trebuie sa gasim insipiratie in elementele noii mecanici ale lumii pe care am creeat-o.
Ca arhitectura, ca o arta a rearanjarii formelor dupa criterii prestabilite, este sfarsita.
Ca prin termenul ARHITECTURA‚ se urmareste sa se armonizeze mediul inconjurator cu Omul prin libertate si ca se se va urmari transformarii lumii lucrurilor intr-o proiectie directa a lumii spiritului.
Dintr-o arhitectura conceputa in acest sens, nici un obicei formal sau linear nu poate aparea, din moment ce caracteristicile fundamentale ale futurismului sunt impermanenta si transcedenta. Lucrurile vor dura mai putin ca noi. Fiecare generatie isi va construi orasele.
